Mai elegant ar fi sa spun, nu-mi plac laudele pe care si le aduc unii... propriei persoane...
La scoala - nu spun facultate ca sa nu zica unii ca ma laud ca am facut una :)) - am invatat ca in orice text jurnalistic care se vrea cu feedback cat de cat pozitiv e preferabil sa evitam constructiile negative de genul celei din titlul meu... Recomandabil ar fi fost sa spun: "imi plac persoanele modeste"... dar nuanta e mult prea diferita de ce simt eu... si-apoi, nu urmaresc un feedback pozitiv... pana la urma, nu urmaresc un feedback... atat.
Nu trece zi fara sa se intample sa vedem cat de ahtiati suntem noi, oamenii, dupa complimente... iar daca nu le primim si trece ceva timp, incepem sa ni le facem singuri sau sa ne laudam cu ce avem, pe unde-am mai fost, ce-am mai realizat... E trist, dar pare ca pentru asta traim. Inteleg nevoia umana fundamentala de apreciere, dar nu inteleg goana flamanda dupa ea!
Si pentru ca, in cea mai mare parte, activitatea noastra relationala s-a transferat pe "reteaua de socializare" FB, aici vedem cele mai multe prostii... Nu ma refer la afirmatiile de genul: "i'm awesome" - se simte cand o facem de distractie, de dragul de a provoca replicile amuzante ale prietenilor, la fel cum se simte cand "practicam" asta, iar gluma se-ngroasa: "pune-ti un scaun... sa vezi si tu cum se vede lumea de la inaltimea asta!"
Si pentru ca nu e nevoie sa ma refer la cazurile de laudarosenie crasa, pe fata, evidenta si inutil de exemplificat (poate nu la fel de frecventa, pentru ca se face din prostie si cei mai multi tinem la imaginea noastra, chiar daca nu prea mai avem la ce), voi face referire la subtila lauda de sine.
Exemplu: "wow, arata chiar mai bine decat mine!" (ma ascund dupa un compliment facut unei alte persoane)... sau: "nu mai sunt la fel de frumoasa ca atunci cand aveam 20 de ani" /:)... sau: <<"- scrii bine!"/ "- stiu!" >> (cand un "multumesc :)" mi-ar fi adus mai multa apreciere)... sau: "fotografia asta e o insulta pentru artistul din mine"?!?!?! (nu dau exemple mai concrete pentru ca nu vreau sa zgandaresc spiritele unora... cine stie, poate se prind singuri la simplele aluzii). Nu e nimic rau in a fi constient de propriile-mi calitati, nu asta vreau sa spun, dar poate fi - ceva rau - in felul in care actionez in raport cu ele, cu atat mai mult cu cat noi suntem subiectivi cand vine vorba de propria persoana. Poate am senzatia ca am cea mai buna voce din trupa cu care cant, mai ales daca au fost unii care mi-au confirmat asta sau mi-au facut complimente dupa ce m-au auzit interpretand o piesa muzicala. Dar de unde stiu eu daca persoanele respective nu sunt afone sau daca un profesionist nu mi-ar cataloga vocea ca mediocra, comuna sau "neprelucrata"? Si-apoi, chiar daca o persoana avizata mi-ar confirma inclinatiile de geniu in ale diverselor domenii, daca am un pic de cap, n-am sa alerg ca un copil fara minte, fluturand sub nasul tuturor spectatorilor banderola pe care scrie "miss avicola", nu?
"Nu te fali inaintea impăratului, şi nu lua locul celor mari; caci este mai bine sa ti se zica: "Suie-te mai sus!" decat sa fii pogorat inaintea voievodului pe care ti-l văd ochii." (Prov. 25: 6,7)
Etaleaza-ti calitatile, dar nu le afirma! Cei mai multi observa lucrurile astea, iar daca nu iti rad in fata, nu inseamna ca n-o fac, in sinea lor. Nu crea singur cadrul propice al unui posibil moment jenant in care sa te confrunti cu indrazneala si sinceritatea poate lipsita de tact, am spune noi, ale unuia satul de aroganta ta, poate nejustificata, dar afisata fara sfiala.
Unii vor zice: "bine, dar asta ar insemna sa fiu ipocrit/a... mie-mi place sa spun ce gandesc/simt/cred, nu sa ma ascund... las totul la vedere, cine nu ma place asa cum sunt, nu merita sa faca parte din cercul meu de prieteni"... Unii asa inteleg ideea: "permite-ti sa fii vulnerabil, asta cerne prietenii adevarati!" Ei bine, nu sunt de acord... iti asumi riscul de a fi vulnerabil in relatiile care chiar merita si asta nu inseamna sa lasi sa iasa la iveala chiar si cele mai marunte gunoaie... inseamna, de cele mai multe ori, sa-ti lasi slabiciunile la vedere, sa le recunosti si sa ceri ajutorul, daca e cazul, dar asta nu o faci in vazul tuturor, ci doar in intimitatea relatiilor valoroase... asta cred eu, nu trebuie sa fii de acord cu mine...
Oricum, jos palaria in fata celor smeriti - cu atat mai mult cu cat multi dintre voi aveti cu ce, dar va cunoasteti locul!
"Sa te laude altul, nu gura ta, un strain, nu buzele tale." (Prov. 27:2)
Poate nu inteleg bine, dar, din punctul meu de vedere, a fi smerit inseamna a-ti cunoaste abilitatile, talentele, dar si limitarile, fara a le supraaprecia, minimaliza sau, in egala masura, fara a practica o falsa modestie. Una e sa ai incredere in tine, sa te crezi capabil, alta e sa-ti insiri atuurile pentru a impresiona... Fapte, nu vorbarie goala! Arata ce poti si lasa-i pe ceilalti sa-ti dea nota! Da dovada de intelepciune si nu te lauda cu PLANURILE tale... Iar daca chiar nu te poti abtine, lauda-te cu REALIZARILE!
"Lauda de sine nu miroase a bine"... un mod elegant de a spune: "pute!"
Sunt doar opinii, nu o invitatie la discutii :).
Sunt doar opinii, nu o invitatie la discutii :).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu